Cum a fost readus la viață Parcul Venus de langă Operă. Un exemplu de „Așa da!”

Parcul Venus, cel de langă Opera Națională, a fost recent reamenajat. Și arată chiar bine. Desigur, mai sunt lucrări și mai are ceva până când va fi terminat. As putea fi cârcotaș și să spun că sunt destule lucruri care ar fi putut fi făcute altfel sau chiar mai bine. Dar nu voi fi. În articolul de față, prin câteva rânduri și poze, vreau să subliniez lucrurile bune care au fost făcute, detalii de care s-au ținut cont și pe care în mod normal nu le prea vedem în lucrările publice care se fac la noi. Despre parcul ăsta, pot spune, că în multe privințe a ajuns un exemplu de ”Așa DA!”.

Cine cunoaște locul, știe că Parcul de lângă Operă, Venus după cum i se spune, era până nu demult mai degrabă o zonă părăsită cu arbori, tufe și buruieni. Și ceva faună urbană.

Acum e aproape reamenajat in totalitate. S-au făcut alei noi, s-au tăiat tufe, s-au plantat alți copaci, s-au pus bănci, felinare noi, pubele, s-au făcut locuri de joacă și s-a amenajat o mică gradină cu aspect interesant (Detaliez mai jos în poze)

Mai mult, fiindcă e vorba de o suprafață mare, s-a ales să nu se amenajeze in totalitate, ci doar o anumită parte a parcului, iar restul a fost lăsat ”teritoriu virgin” cu tufe și copaci. Eu zic că e ok că s-a făcut așa pentru ca oricum parcul amenajat e foarte mare. Nu ar fi avut sens să se taie și mai mulți copaci pentru a-l amenaja complet.

Așa că, în mijlocul său, a rămas o zonă bucșită de copaci și alte plante. (lucru de salutat, repet, având in vedere deficitul de arbori pe cap de locuitor din Capitală. Lasă de dorit faptul că nu s-a curațat zona de gunoaie dintre copaci – sper doar ca e temporar).

Ca design si stil, s-a ales unul de tip ”primitiv” dacă pot să-l numesc așa, bazat pe elemente din piatră și lemn.

Despre acest lucru se poate discuta și, cum am mai tot spus, e o chestie care ține de gust. Subiectul pe care îl ridic nu este despre cât de bine arată (sau cât de mult îți place ție sau celuilalt), ci cât de ”cu cap” s-au făcut unele lucruri și căt de bine se integrează multe elementee între ele (de multe ori constatăm această problemă la astfel de lucrari – căt de prost gândite sunt).

S-o luam pe rând.

Decorarea parcului și elementele de integrare in design – adică gardurile din nuiele împletite. M-a impresiont că acele garduri (și acest stil) le vezi aproape peste tot în parc, dar în câteva situații au fost folosite nu doar de design, ci ca să integreze anumite elemente.

Cel mai bun exemplu este poza de mai jos, în care gardurile din nuiele împletite au fost folosite pentru a masca transformatoarele electrice din parc sau alte zone de utilități. Și exemplul astă devine și mai valid după ce cu doar două zile în urmă scriam despre „Transformatorul-monument” din Piața Sf. Anton din centrul Istoric.

Transformator mascat in Parcul Venus

Tot aceleași garduri impletite au fost folosite pentru a separa zona de joacă a copiilor de centrul parcului neamanejat. De observat ca au plantat și ceva plante mai înalte care să mascheze și mai bine.


Și tot ideea nuielelor împletite au mascat în poza de mai jos denivelările și radăcinile ieșite la suprafață ale unui copac (s-au gândit și la asta). Remarcați și spoturile puse în pământ, care din loc în loc au scopul să lumineze o parte dintre copaci noaptea.

Stâlpii au fost înlocuiți cu alții care să se potrivească mai bine cu noul decor. S-a mers pe stâlpi cu un corp acoperit de lemn, pentru a masca metalul. Vezi mai jos copmarație între stâlpul nou și cel vechi (care încă nu a fost scos)

Băncile montate sunt simple și îmbină perfect elementele de design – piatra pentru corp și lemnul pentru locul de șezut. Se potrivesc și cu stâlpii și cu noile alei și pubelele. Vezi pozele de mai jos.

Un alt element interesant este grădina centrală (încă nu e gata), separată de restul parcului prin garduri de nuiele și care are în interior trei poduri de lemn care se intersectează la mijloc. Sub ele va fi un mic iaz, iar pe marginea iazului sunt plantate tot soiul de plante. Interesant, zic eu.

În toată zona parcului amenajat s-au plantat arbori noi, s-au pus plante și tot felul de flori și s-a montat o rețea de irigare (se văd furtunurile prin poze, încă nu e gata).

Repet, sunt multe lucruri care ar fi putut fi făcute, părerea mea, mai bine. Iar dacă vă place sau nu modul (design-ul) in care au renovat parcul, asta ține mai mult de gust. Ideea e ca o parte din ceea ce au făcut, au făcut-o cu cap, cu grija pentru niscaiva detalii și au îmbinat elementele între ele. Ceva ce la noi nu prea vezi în astfel de cazuri.

Late Edit: Amenajarea parcului ține de Primaria Sector 1. Planul de reabilitare îl puteți consulta aici (pdf – e din 2010) și a fost realizat de Atelier „Foaie Verde”.

Anunțuri

Despre Victor Cozmei

Crescut și școlit in online. Reporter @ HotNews.ro since 2008
Acest articol a fost publicat în Urbanism&Arhitectură și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cum a fost readus la viață Parcul Venus de langă Operă. Un exemplu de „Așa da!”

  1. Pingback: DA si NU in amenajarile din Bucuresti. Primul transformator monument | NeoMania.ro

  2. Pingback: Stirile Online » DA si NU in amenajarile din Bucuresti. Primul transformator monument

  3. Pingback: DA si NU in amenajarile din Bucuresti. Primul transformator monument : ZIARE STIRI ROMANESTI

  4. Pingback: DA si NU in amenajarile din Bucuresti. Primul transformator monument | Ziare net - Stiri din presa

  5. muuguur zice:

    70 de euro / mp e putin pentru zona de interventie.
    Slava domnului ca l-au gasit pe Nicolas sa faca din buget, bici !

  6. Mihaela Mihai zice:

    Buna ziua, azi am vazut si eu pentru prima data parcul. Ca idee, model al bancilor, lampilor, detaliile sunt alese sa reziste, fara prea multe costuri de intretinere. Gazon, alei, asfalt bine ales. Dar m-am pierdut in paduricea plina de gunoaie si m-am ingrozit. Asa ca excursia mea poate fi asemanata cu un dus scotian sau cu acel joc care se afla in parcurile de distractii, unde intrai intr-un spatiu si nu stiai ce surprize te asteapta. M-am indepartat bulverasata. Am retinut afisul de la intrare ca fiecare leu al nostru merge spre infrumusetare, bunastare si grija pentru natura.
    Asa sa fie! Aferim.

Lasă un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s