Reclamă pentru programul Rabla. Maşina din fundaţia de pe strada Popasului

Parcarea pentru rable din strada Popasului colţ cu Chile

Parcarea pentru rable din strada Popasului colţ cu Chile

Am văzut multe rable abandonate în Bucureşti, dar până acum nici una cu propria ei parcare. E drept, o împarte cu gunoaie de talie mică şi cu şobolanii cartierului, dar nu cu alte rivale pe patru roţi. Pe strada Popasului, colţ cu Chile, veghează un Oltcit de prin anii ’80, asortat cu zăpada din jur.

Pe locul mortului

Pe locul mortului

Ultimul proprietar pare că a parcat-o cu grijă pe fundaţia fostei case din strada Popasului nr. 2, cât să nu obtureze „intrarea” de pe colţ. Ordonat, dar deloc prietenos cu natura.

Restul gropii de gunoi cu atribuţii de parcare

Restul gropii de gunoi cu atribuţii de parcare

N-ar fi exclus să îi urmeze şi alţii exemplul – e suficient spaţiu pentru gunoaie, inclusiv pentru cele cu gabarit depăşit. O privelişte nu tocmai plăcută pentru clienţii restaurantului de peste drum.

Din unghiul opus, Google Street View păstrează amintirea unui gard ce împrejmuia spaţiul deja gol în primăvara lui 2009. A dispărut odată cu cei doi copaci pe care îi proteja şi cu crengile celui de-al treilea.

Google Street View are amintiri vechi. Aşa arăta în mai 2009 locul viitoarei parcări

Google Street View are amintiri vechi. Aşa arăta în mai 2009 locul viitoarei parcări

Maşina nu pare a fi acolo de multă vreme – încă are dotări în interior, dar asta se va schimba cu siguranţă în scurt timp. Pentru ea, programul Rabla a venit un pic prea târziu.

Privelişte din groapă

Privelişte din groapă

Mulţumim Teodor Tiţă pentru pont 😉

Anunțuri

Despre Ella Moroiu

Journalist, Online & Social Media content creator. My work, signed @ArtLiteram, is available on Tumblr, Twitter & Instagram.
Acest articol a fost publicat în De pe stradă, Prima Pagină și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s