Cel mai plat castan viu din Bucureşti

Castanul plat de la ArmeneascaPe strada Armenească, colţ cu Calea Moşilor cea veche, trăia odată un arbore. Trăieşte şi acum, de fapt, prin nu se ştie ce miracol al naturii. Castanul, căci despre această specie este vorba, este cel mai plat copac viu, cu frunze, ba chiar şi flori!, pe care am avut ocazia să-l fotografiez. Şi să îl şi admir în cele din urmă. Pentru că prima impresie inspiră un cuvânt mai potrivit în cu totul altă zonă, respectiv industria de cancan… „şoc!”.

Castanul plat de la ArmeneascaCastanul cel chinuit are parte de un soi de platoşă în jurul tulpinei ultraplate, dar nu e clar totuşi ce a fost mai întâi acolo – copacul sau tabla de protecţie?!

Castanul plat de la Armeneasca

Examinând împrejurimile, apar şi posibile explicaţii pentru starea tulpinei de castan, care se laudă cu o coroană respectabilă: gardul înconjoară fostul sediu al Centrului de Daune Bucureşti. 😛

Lăsând gluma la o parte, acolo îşi trăiesc fotosinteza doi copaci prinşi între câte două bucăţi de gard din piatră şi sârmă. Unul e noua noastră cunoştinţă, celălalt e un castan sănătos, cu o coroană generoasă, cu toată tulpina la locul ei.

Castanul plat de la Armeneasca

Cine e curios, să se ducă să vadă. Cine ştie cum s-a aplatizat castanul de pe strada Armenească, colţ cu Calea Moşilor „a veche”, să ne spună şi nouă.

04 Castanul plat de la Armeneasca

Despre Ella Moroiu

Journalist, Online & Social Media content creator. My work, signed @ArtLiteram, is available on Tumblr, Twitter & Instagram.
Acest articol a fost publicat în De pe stradă și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cel mai plat castan viu din Bucureşti

  1. Alex Burda zice:

    Dovada că natura este puternică. Sau că nu mor leii când vor câinii (mă gândesc la agresiunea asupra arborilor din București).

  2. Alex Burda zice:

    Reblogged this on Vorbind Despre and commented:
    Astăzi pe strada se taie (distrug) arbori vechi de 40 de ani. Dar poate că totuși nu mor leii când vor câinii.

  3. Pingback: Copac cu personalitate | Călin Hera. PA-uri şi mirări

Lasă un raspuns